Arhitectura si Design

Când ai nevoie de un arhitect?

scris de hitchmosher

20 ianuarie 2016

arhitecturaConstrucția sau renovarea unei locuințe, fie ea casă sau apartament, sunt procese costisitoare care, pe lângă bani, au nevoie și de un ochi specializat care să le analizeze și să le gestioneze, astfel încât beneficiarul să se poată bucura de potențialul maxim al investițiilor făcute. Pentru a ajunge la această performanță, nu ar strica să apelezi la un arhitect care va știi cum să optimizeze spațiile, astfel încât rezultatul final să fie unul cu adevărat profesional. Problema este că mulți renovează sau construiesc „după ureche”, ceea ce îi împiedică să ajungă la cele mai bune rezultate, indiferent de dimensiunile bugetului sau de calitatea materialelor folosite.

De cele mai multe ori, un detaliu minor care este neglijat de constructor și de beneficiar poate face diferența, poate aduce îmbunătățiri radicale unui spațiu. Până la urmă, în acest context arhitectura reprezintă nivelul de creativitate necesar pentru a rezolva o problemă printr-o abordare complexă a proiectului. Așadar, dacă vei cheltui sume foarte mari pentru renovarea locuinței, sfaturile și soluțiile unui expert pot transforma proiectul într-unul unic, interesant și confortabil.

Specialiștii spun că una dintre cele mai frecvente greșeli în amenajări interioare și renovări este aplicarea ideilor beneficiarului, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna cele mai potrivite soluții pentru spațiul dat. Constructorul nu contestă ideea deoarece vrea să termine lucrarea, să încaseze banii și să treacă la următorul proiect. Din această cauză, se pierde spațiu care ar fi putut fi valorificat atât din punct de vedere funcțional, cât și din perspectivă estetică. Arhitectul are abilitățile și calificările profesionale pentru a oferi aceste soluții. Mai mult, arhitectul va da întotdeauna soluții personalizate pentru spațiul pe care îl analizează, astfel încât locuința să poată oferi un plus de valoare important în momentul unei eventuale vânzări. Orice soluție inovativă aplicată unui spațiu se va regăsi în prețul de vânzare.

Intervenția arhitectului în lucrările de renovare are beneficii incontestabile, așa că, sfatul nostru este ca, în cazul în care renovezi spațiul în care locuiești, să colaborezi cu un arhitect pentru a-ți oferi câteva soluții care vor face diferența din toate punctele de vedere, indiferent de dimensiunile locuinței.

Articole asemanatoare

Cum să îți amenajezi mansarda: 3 idei utile...

Ideea de a locui la casă prezintă multiple avantaje, printre care și existența unor spații suplimentare pe care le poți amenaja în funcție de nevoi și preferințe. Un astfel de spațiu este și mansarda, acea ca...

Mai multe detalii

5 greșeli cromatice pe care să le eviți în amenajarea locuinței...

Alegerea culorilor pentru locuință este, probabil, una dintre cele mai grele sarcini deoarece se lovește atât de bariere subiective, cum ar fi preferințele de moment ale proprietarilor, cât și de criterii obiectiv...

Mai multe detalii

Cum poți să-ți transformi dormitorul într-o încăpere odihnitoare...

Indiferent de perioada anului, nu este nimic mai plăcut decât să ajungi seara acasă după o zi plină și să te refugiezi în dormitor pentru o bine meritată odihnă. Chiar dacă ai tot ceea ce îți trebuie în do...

Mai multe detalii