Sfaturi pentru cumparatori, Sfaturi practice

Analiza ofertelor de finanțare, un pas important în procesul de achiziție al unei locuințe

scris de hitchmosher

15 iulie 2015

apartamentAchiziția unei locuințe presupune, de cele mai multe ori, o căutare și o analiză a ofertelor de pe piață, selecționate, bineînțeles, în funcție de criteriile proprii fiecărui cumpărător. Odată ce locuința care corespunde criteriilor cumpărătorului a fost găsită, pare că tranzacția se va finaliza în cel mai scurt timp și fără complicații. Vânzătorul și cumpărătorul pot „bate palma” imediat dar, în cazul în care intervine o finanțare, situația se poate complica. Tranzacția poate fi întârziată de birocrația bancară, de multe ori destul de complicată.

Pentru a preveni astfel de situații și pentru a evita luarea unei decizii pripite și, pe termen lung, dezavantajoase, doar pentru încheierea rapidă a tranzacției, înainte de a se angaja în căutarea locuinței propriu-zise, cumpărătorul ar trebui să facă o cercetare minuțioasă a alternativelor de finanțare pe care le poate accesa, precum și suma maximă care poate să-i fie acordată și rata maximă lunară pe care o poate suporta, în condițiile veniturilor pe care le înregistrează. Odată ce această cercetare a fost făcută și s-a concluzionat cu date clare, căutarea locuinței primește cel puțin un criteriu fix și clar, cel al prețului. Prețul determină o căutare mult mai restrânsă printre alternativele locative disponibile.

Indiferent că este vorba de un buget în limitele programului Prima Casă, fie că este vorba de unul mai generos, alternativele de apartamente noi din Timișoara sau de case și terenuri sunt relativ limitate. Deși oferta din Timișoara este diversificată și acoperă o plajă largă de prețuri, alternativele devin limitate în condițiile unei tendințe de creștere a cererii, care pare să se mențină pe piața imobiliară din vestul țării. În acest context, cumpărătorii trebuie să acționeze rapid dacă au intenții serioase de achiziție. Parcurgerea sistematică a pașilor premergători finalizării tranzacției reprezintă un avantaj. Un cumpărător documentat poate acționa mai eficient și are șanse mari să-și adjudece locuința în situația foarte probabilă în care locuința vizată are și alți ofertanți.

Cunoașterea alternativelor de finanțare reprezintă un avantaj deoarece elimină variantele care nu se încadrează în buget, chiar dacă respectă toate celelalte criterii ale cumpărătorului.

Articole asemanatoare

Care este cea mai bună alegere: achiziționarea sau construirea unei ...

Odată ce ai stabilit că visul tău este să locuiești la casă, să te bucuri de mai mult spațiu și de o grădină sau curte unde să te poți relaxa și distra alături de cei dragi, urmează o alegere importantă:...

Mai multe detalii

Cum să îți amenajezi mansarda: 3 idei utile...

Ideea de a locui la casă prezintă multiple avantaje, printre care și existența unor spații suplimentare pe care le poți amenaja în funcție de nevoi și preferințe. Un astfel de spațiu este și mansarda, acea ca...

Mai multe detalii

Sfaturi pentru achiziționarea unui teren...

Multe persoane aleg să investească în achiziționarea unui teren, fie pentru construcția unei locuințe viitoare, fie pentru a începe o afacere. Însă, această decizie presupune o atenție sporită asupra mai mult...

Mai multe detalii